Cea mai mare nevoie a omului este să-L cunoască pe Dumnezeu. Cum poate un Dumnezeu infinit să fie cunoscut şi inteles de noi, oameni limitați? Posibilitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu există pentru că El a dorit să se facă cunoscut. De-a lungul istoriei Dumnezeu s-a făcut cunoscut oamenilor din diverse popoare. Oricine citeste in Biblie despre interacţiunea Lui cu noi, oamenii, descoperă că Dumnezeu s-a făcut cunoscut (și) în atributele Sale:

Neschimbător: Dumnezeu nu se schimbă, nu este capricios, ci este stabil: “din vesnicie in vesnicie Tu esti Dumnezeu”- Psalmul 90:2 Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb- Maleahi 3:6.

Atotștiutor: Dumnezeu cunoaște toate lucrurile și cunoașterea Lui este absolută. Dumnezeu este atotștiutor de trecut, prezent și viitor. Nimic nu-L ia prin surprindere; cunoașterea sa este totală. El știe tot ce este de stiut si tot ceea ce poate fi cunoscut. „priceperea Lui este fără margini” Psalmul 147:5. „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii cînd stau jos şi cînd mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gîndul.”- Psalmul 139:1-2

Omniprezența: Dumnezeu este prezent peste tot, capabil de a fi pretutindeni în același timp . Aceasta înseamnă prezența sa divină cuprinde intregul univers. Nu există nici un loc în care El nu locuiește. Acest lucru nu trebuie confundat cu panteismul , care sugerează că Dumnezeu este sinonim cu universul însuși; Omniprezența indică faptul că Dumnezeu este distinct de univers, dar populează totalitatea lui. El este pretutindeni în același timp:„ Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.” Evrei 4:13

Atotputernic: fără limitari fizice. Dumnezeu este în control asupra fiecărui domeniu al creației Sale. Berkhof oferă o listă a acestor domenii in care Dumnezeu este atotputernic:

Universul întreg – “El face ce vrea cu oştirea cerurilor şi cu locuitorii pământului.”- Daniel 4:35; “după planul Celui Care le face pe toate după scopul voii Sale”- Efeseni 1:11

Lumea fizică – “El face fapte măreţe, dincolo de înţelegerea noastră. Suflarea lui Dumnezeu face gheaţa şi îngheaţă apele mari.” - Iov 37:5,10; “Domnul face tot ce-I place, atât în ceruri, cât şi pe pământ, atât pe mări, cât şi în toate adâncurile.” Psalmul 135:6

Afacerile popoarelor – El înalţă neamurile şi tot El le coboară, El le face să crească şi tot El le împrăştie.Iov 12:23; “a Domnului este domnia şi El stăpâneşte peste neamuri!” -Psalmul 22:28; “le-a desemnat mai dinainte vremurile şi a stabilit hotare locuinţei lor” -Fapte 17:26

Nașterea și soarta oamenilor –“ Te voi încinge, deşi tu nu Mă cunoşti”- Isaia 45:5; “ Dumnezeu, Care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său”- Galateni 1:15-16

Succesele și falimentele oamenilor – “Dumnezeu este Cel Ce judecă! El smereşte şi tot El înalţă!”- Psalmul 75: 6,7; “I-a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor şi i-a înălţat pe cei smeriţi” - Luca 1:52

Răspunsuri date rugăciunilor – “L-a rugat şi L-a implorat, iar El i-a ascultat cererea şi l-a întors la Ierusalim, în regatul său. Şi Manase a recunoscut că Domnul este Dumnezeu.”- 2 Cron.33:13; “Tu asculţi rugăciunea; de aceea toţi oamenii vor veni la Tine”- Psalmul 65:2; “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!”- Matei 7:7

Pedepsirea celor răi – Psalmul 7:12,13; 11:6.

Atributele morale: Sfințenia, dreptatea, dragostea.

Ce se înțelege prin sfințenia lui Dumnezeu? Sfințenia este calitatea de a fi pus deoparte. Această calitate face ca Dumnezeu să fie diferit și total separat de Universul creat, precum și de păcatul intrus în Univers (Isaia 57:15; Ps.113:4-6). Sfințenia Sa absolută cere ca păcătoșii să fie separați de El, câtă vreme nu beneficiază de unica modalitate de a fi sfințiți, prin Domnul Isus Christos. Fără El, nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu.

În Vechiul Testament, sfințenia este atributul cel mai proeminent revelat de Dumnezeu poporului Său prin: hotarele stabilite în jurul muntelui Sinai (Exod 19:12-25), separarea locului preasfânt de locul sfânt (Ex.26:33), medierea apropierii de Dumnezeu de către preoți (Lev.8-10), jertfe, legi și sărbători numeroase etc.

Sfințenia Sa este prezentată și în Noul Testament “aşa cum Cel Ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, deoarece este scris: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt!“- 1 Petru 1:15-16. “Zi şi noapte ele spuneau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic, Care era, Care este şi Care vine!“- Apoc.4:8.; Ioan 17:11; Evrei 12:10;

Ce este dreptatea lui Dumnezeu? Dreptatea este calitatea de a fi echitabil. Această calitate face ca Dumnezeu să fie drept în felul în care Își tratează ființele create. Dreptatea este sfințenia în acțiune împotriva păcatului. Sfințenia lui Dumnezeu cere ca păcatul să fie judecat și păcătosul să fie pedepsit. Această pedeapsă este dreptatea și justiția lui Dumnezeu în acțiune.

Dreptatea cere pedepsirea păcătosului, dar poate accepta și jertfa înlocuitoare a Domnului Isus: “Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor”-Isaia 53:6; Romani 5:8.. Această exercitare a harului, bazată pe răscumpărarea în Hristos, satisface standardele dreptății lui Dumnezeu și atribuie credincioșilor dreptatea perfectă a Fiului Său: “ Ei sunt îndreptăţiţi fără plată, prin harul Lui, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Dumnezeu L-a rânduit să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire[a], ca dovadă a dreptăţii Sale”- Romani 3:24-26.

Cum Își manifestă Dumnezeu dragostea Sa? Dragostea este calitatea de a-I păsa de binele tuturor ființelor, indiferent de meritele sau starea lor spirituală. “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu”- Ioan 3:16-18.

Dumnezeu a hotărât să ne iubească și să creeze o cale prin care să ne elibereze de păcate și să ne aducă într-o relație corectă cu El – Romani 5: 7-8.

UNITATEA ȘI TRIUNITATEA LUI DUMNEZEU

Ce înțelegem prin unitatea lui Dumnezeu? Unitatea lui Dumnezeu este calitatea de a fi Unul singur- singularitatea Sa. Se referă la:

a). Unitatea numerică: Dumnezeu este unul singur ca număr. Având o singură natură divină, nedivizată și indivizibilă, cele trei Persoane ale Dumnezeirii sunt un singur Dumnezeu, nu trei Dumnezei (Deut. 6:1; 1Tim.2:5).

b). Unicitatea Sa: Dumnezeu nu este doar un singur Dumnezeu, ci El este singurul Dumnezeu (Deut.6:4; 1 Tim 2:5). Pluralitatea de zei păgâni este o contradicție logică; nu poate exista decât o singură Ființăinfinităși perfectă– un Dumnezeu unic.

Ce se înțelege prin triunitatea lui Dumnezeu? Triunitatea lui Dumnezeu este calitatea de a fi Trei-în-Unul. „Dumnezeu este Unul și totuși Trei”. Dumnezeu este trei Persoane, simultane, în una și aceeași natură divină indivizibilă. In fiecare moment, natura divină unică este deținută, în comun și nedivizată, de trei Persoane, trei Euri distincte.

„Există trei Persoane în Dumnezeire: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; acestea trei sunt un Dumnezeu, același în substanță, egal în putere și glorie” (Catehismul Scurt).

Triunitatea și unitatea funcționează în același timp, dar nu și în același domeniu. Domeniul în care Dumnezeu este Unul diferă de domeniul în care Dumnezeu este Trei. Unul privește unitatea esenței lui Dumnezeu și Trei privește triunitatea Persoanei lui Dumnezeu. Termenul consacrat acestei doctrine biblice este Trinitate.

Biblia nu ne dă o formulare a doctrinei Trinității, dar ea conține toate elementele esențiale care trebuie incluse în această doctrină, și anume:

• Unitatea esenței lui Dumnezeu: există un singur Dumnezeu (Deut.6:4; 1 Cor.8:4; Gal.3:20; 1 Tim.2:5)
• Triunitatea Persoanei lui Dumnezeu: Dumnezeirea cuprinde trei Persoane (Is. 48:16; Is. 61.1; Mat.28:19; 2 Cor.13:14; Matei 3:16-17; Ioan 14:16-17).

Concepțiile eretice din secolele al III-lea și al IV-lea au încurajat pe apologeți să formuleze o doctrină a Trinității, ca un crez fundamental. Apologeților le datorăm: termenii teologici „Treime” (din gr. „Trias”, introdus de Teofilus din Antiohia în 181 d.Ch.) și „Trinitate” (din lat. „Trinitas”, introdus deTertulian în 220 d.Ch.).

In timpul primelor două sinoade ecumenice: Niceea (325) si Constantinopol (381),s-a discutat divinitatea, egalitatea și cosubstanțialitatea tuturor celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, potrivit formulării lui Atanasie (296-373).