Omul si păcatul
Omul este cea mai înaltă creaţie, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Odată cu decizia lui Adam în lume s-a strecurat un monstru care se multiplică și se urâțește: păcatul. Păcatul reprezinta eșecul, incapacitatea de a ne conforma legii morale a lui Dumnezeu prin fapte, atitudini sau natura noastră morală. Greaca: Hamartia = a greși ținta.
Păcatul nu include doar fapte individuale cum ar fi furtul, minciuna, curvia, crima, etc., ci și atitudini contrare cerințelor și exigențelor lui Dumnezeu – să nu poftești casa aproapelui, nevasta aproapelui, bunurile lui... mânia, pofta, gelozia, egoismul. Etc.
Vină moștenită – suntem socotiți vinovați din cauza păcatului săvârșit de Adam
“…Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală, a venit o osândă, care a lovit pe toti oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toti oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viata. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost făcuti păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei multi vor fi făcuti neprihăniti.” Romani 5:18-19
Dumnezeu socotește că vina lui Adam ne aparține și nouă (doctrina păcatului originar / vină moștenită). Avem natură păcătoasă din cauza păcatului săvârșit de Adam – „eram din fire copii ai mâniei” Efeseni 2:3.
Pe lângă vina juridică pe care ne-o atribuie Dumnezeu din cauza păcatului lui Adam, noi moștenim și o natură păcătoasă. „Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea” Psalmul 51:5. Natura noastră include o înclinație înspre păcat. Avem nevoie de constrângeri pentru a fi ținuți în frâu: legile civile, pretențiile familiei și ale societății precum și convingerile conștiinței umane pun niște restricții tendințelor păcătoase din om.
Caracteristicile păcatului:
Păcatul ne desparte de Dumnezeu: „nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte!” Isaia 59. Păcatul înșeală, înfășoară, împietrește și, în final, duce la moarte.
Este universal: “toţi s'au rătăcit, toţi s'au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, niciunul măcar.” Psalmul 14 “nici un om viu nu este fără prihană înaintea Ta.” Psalmul 143. “Ce urmează atunci? Sîntem noi mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sînt supt păcat, după cum este scris: ,,Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar.” Romani 3.
Reactiile omului la păcat:
- Autocondamnare – oamenii au dreptate, sunt un gunoi...
- Răzvrătire – încă n-ati văzut nimic din ce pot face...
- Negare și justificare – ei, comparativ cu alții...; nu sunt chiar atât de rău... așa sunt eu...
- Mărturisire formală – ne cerem iertare ca să scăpăm noi de suferința psihică, de sentimentele neplăcute... Nu ne preocupă starea persoanei pe care am rănit-o.
V-am spus că-mi pare rău, ce mai vreti de la mine?
- Pocăintă autentică – regret sincer, renunțare la păcat, angajamentul de a trăi în ascultare, cererea de iertare. Dumnezeu nu scuză păcatul, dar nici nu ne aruncă la gunoi când păcătuim.
„Copilașilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiti. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Avocat. Grecește: Paraclet, adică apărător, ajutor), pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” 1 Ioan 2:1-2
Asumarea responsabilitatii pentru păcatul comis este foarte importanta. Expemplul imparatul David:„Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea, și curățește-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, și păcatul meu stă necurmat înaintea mea.” Psalumul 51: 1-3
Recunoaște gravitatea păcatului comis “Căci îmi cunosc bine fărădelegile, și păcatul meu stă necurmat înaintea mea.” Psalmul 51: 3. Majoritatea oamenilor vor încerca să minimalizeze proporțiile daunelor și să atenueze gravitatea acuzațiilor. Nu există nici o altă modalitate de recăpătare a sănătătii spirituale decât recunoașterea păcatului și a gravitătii lui.
Mărturisește-l înaintea lui Dumnezeu Psalmul 51: 4 pentru a scapa de agonia vinovăției – Psalmul 32.
Tăinuirea - „câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.” Psalmul 32:3
Vinovăția te izolează. Un an de zile a petrecut David cu acest secret insuportabil.
Durerea - „Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.” Psalmul 32:4
Regăsirea bucuriei „Fă-mă să aud veselie și bucurie, și oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. v 8; Reînnoirea părtășiei „Nu mă lepăda de la Fața Ta, și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. v 11; Reacordarea sprijinului „sprijinește-mă cu un duh de bunăvoință!” v 12.
Păcatul este o provocare a dreptătii lui Dumnezeu, o violare a milei Sale, o batjocorire a răbdării Sale, o minimizare a puterii Sale, o sfidare a iubirii Sale.
Ce se întâmplă când păcătuiește un creștin?
- Pozitia noastră înaintea lui Dumnezeu rămâne neschimbată. Credinciosul rămâne iertat pentru că „nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus”. (Rom 8:1)
- Părtășia noastră cu Dumnezeu este afectată iar viata noastră creștină este deteriorată.
- Când păcătuim Dumnezeu este nemulțumit de noi, chiar dacă continuă să ne iubească.
- Nemulțumirea părintească a lui Dumnezeu poate conduce la disciplinare: „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe cari-i iubesc. Fii plin de rîvnă dar, şi pocăieşte-te!” Apoc 3
- Bunăstarea noastă spirituală ne este afectată, iar cateodata poate duce la regres spiritual. „Rămîneţi în Mine, şi Eu voi rămînea în voi. Dupăcum mlădiţa nu poate aduce roadă dela sine, dacă nu rămîne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămîneţi în Mine.” Ioan 15